Da-i un nume

Ma depaseste cum puteau/pot unii sa traiasca intr-o lume in care erau convinsi ca nu reprezinta nici cat cea mai mica molecula in comparatie cu imensitatea Pamantului. In care au un destin oarecare, sau poate unul planificat cu atentie, moment cu moment, pas cu pas, rasuflare cu rasuflare si pe care nu-l pot altera in niciun mod.

Mie toata tarasenia asta imi suna groaznic de deprimant, ca sa nu mai spun artificial si, intr-o oarecare masura, claustrofobic. De ce sa plasezi singur, prin convingerile tale, intr-o lume in care esti prin definitie incatusat?

Eu as putea sa te scot zilele astea la o bere. Pentru ca-mi placi. Sau as putea sa nu o fac. Daca asta tot nu-mi altereaza in niciun fel destinul, cum sustin ei, de ce as face-o? Vom ajunge oricum in acelasi punct la un moment dat, datorita modului in care ne-au fost tesute vietile. Si atunci, in luna x, ziua y, ora z, potecile ni se vor intersecta. C-asa zice destinu'.

Imi place insa prea mult sa am impresia de control. Asa ca, orice-or zice stelele, si zodiile, si drumurile noastre astrale, imi voi asuma riscul. Berea ma va face molecula-regina a tuturor celorlate molecule. HAHAHAHAHA!
Si ce petrecere va fi atunci...

P.S.: E 5 martie si ninge in draci! Call that destiny, or what?!

La sfarsitul fiecarui an, in jur de 30 decembrie, obisnuiesc sa trag linia si sa fac o recapitulare. Anul asta, ma simt datoare ca aceasta sa fie mai cuprinzatoare. Motivul e simplu: nu suntem doar la sfarsit de an, suntem la sfarsit de deceniu. Si simt ca daca nu le-as oferi un omagiu as fi pur si simplu o creatura rece si insolenta.

Copiii nostri, copiii lor si copiii copiilor lor se vor referi la aceasta perioada ca la "anii 2000". Sau '00. Sau triplu zero. Sau trei oua. (Okay, incep deja sa bat campii, dar nu luati asta in seama. Banuiesc ca e efectul sarmalelor)

Anii 2000 au insemnat inceputul unui nou mileniu.In care au fost programate cel putin trei apocalipse (scuzele mele daca au fost mai multe, eu tin minte doar trei) - ian. 2000, 06.06.'06 si 2012. Nu am vazut inca nimic interesant - dar astept cu mult interes modul in care coliziunile din interiorul acceleratorului de particule vor distruge lumea in 2012. (*evil laugh*). De fapt, nu. Cred ca o sa ma iau dupa cantecul lui Robbie Williams (ATENTIE! Superstar al anilor '00) si o sa zic "I hoooopee I'm oooold before I die".

Deceniul asta a fost o perioada de inflorire culturala (nu tocmai). Ce-i drept, a fost intervalul de timp in care turcul-genial Orhan Pamuk si nemtoaica-nascuta-si-traumatizata-in-Romania Herta Muller au luat Nobelul pentru Literatura. Si ii aplaud pe cei de acolo pentru alegeri, pentru ca fara "Ma numesc rosu" anumite revelatii se produceau mult mai greu in mintea mea. dar a fost si perioada de glorie a lui Britney Spears, Paris Hilton si a multor alte bimbo ale caror nume nici macar nu le mai retin, zeci si zeci de "eroine" ale scenei care au definitivat termenul de pitzipoanca.

Pe plan personal, insa, anii 2000 reprezinta mai bine de jumatate din viata mea. Toti anii mei de scoala (cele trei luni de desenat bastonase si liniute de la inceputul clasei intai nu se pun). Toate motivele pentru care am ajuns sa urasc sau sa iubesc anumite materii. Descoperirea internetului, intai pentru site-urile cu jocuri Harry Potter. Revelatia faptului ca Mos Craciun nu exista. (oh, si ce zi trista a fost aceea!!!). Discutia despre sex (albinute, pestisori, broastele testoase perverse din acvariul meu). Discutiile despre relatii (cred ca trebuia sa fiu mai atenta in cursul lor, pentru ca aparent n-am invatat nimic). Literatura - poezii, eseu, proza. Cenacluri peste cenacluri. Cool Girl si Bravo si Popcorn citite pe sub banca in generala(ce vremuri...). Generala, liceu. Indragosteli. Alcool. Fumat. Cafea. Prostii. Prieteni, pentru ca ei au fost de-a lungul timpului cei care au facut ca "my rockin world go round"si pentru ca, oricat de departe am fi unii de ceilalti, de fapt suntem mereu aproape.

Chiar si doar in virtutea ultimului punct de pe lista, as indrazni sa spun ca a fost un deceniu grozav.

Cat despre rezolutii pentru noul an & stuff, astept cu interes sugestii. Not much of a planner.

Stii ce e cel mai deprimant? Aroganta. Momentul in care individul uita de cauza pe care pana mai deunazi o sustinea si-si concentreaza intreaga energie in a se arata pe sine superior celorlalti. Egocentrismul nu ar trebui sa aiba ce cauta intr-o comunitate. Inversunarea orbeasca nici atat.

Esti bun in ceea ce faci? Bravo tie. Exista si altii mai talentati ca tine? Intotdeauna vor fi. Primesti mai multe critici decat laude si banuiesti ca e din cauza invidiei pe care o resimt cei "nedotati"? Poate ca da, poate ca nu. In general, cand o persoana ajunge cu adevarat sus, nu se mai poate aseza pe un scaun din cauza a de cate ori a fost muscat de fund. Desigur, mai sunt si cativa care emit pareri obiective (observatie: obiectiv nu este sinonim cu competent, deci nu-ti face sperante prea mari). Dar cei mai multi sunt pur si simplu blazati, caci au impresia ce le-au vazut pe toate si ca tu nu esti cu nimic diferit de ceilalti.

Cam au dreptate. Suntem cu totii oameni.

Cred ca n-am apreciat niciodata cat de liniste e cu adevarat in noptile acestea de inceput de iarna. M-as putea crede intr-un oras fantoma daca nu ar mai fi cateva lumini razlete la blocul de vizavi.

Sa fiu complet singura. Aproape ca mi-ar placea asta. Rasuflarea mea sa fie unica pierduta in aerul rece. Trupul meu sa fie singurul zgribulit de gerul de afara. As umbla la nesfarsit pe strazile impanzite de felinare cu lumina portocalie, intr-un mars nocturn ... Iar decembrie nu s-ar sfarsi niciodata. Pentru ca nu ar avea sens sa se sfarseasca. Pentru ca as fi singura pentru care timpul s-ar mai scurge. Infinitul nu mai inseamna nimic cand vine vorba de decembrie.

Sa fie liniste, deci!


Postarea aceasta nu este menita sa fie una vesela. E doar noapte.

Intr-o zi, la o stana, a venit un lup si a mancat o oaie. Ciobanul si-a luat pusca, s-a dus in padure si spre seara s-a intors cu lupul mort.

A doua zi, alt lup a venit si a mancat o oaie. Ciobanul si-a luat pusca, s-a dus in padure si spre seara s-a intors cu lupul mort.

A treia zi, alt lup a venit si a mancat o oaie. Ciobanul si-a luat pusca, s-a dus in padure si spre seara s-a intors cu lupul mort.

A patra zi, o oaie a mancat o oaie. Ciobanul si-a luat pusca, s-a dus in padure si spre seara s-a intors cu lupul mort...
x_X

E vara.
E cald.
E bine.

E vremea cand dispar toate nelinistile cotidiene si frustrarile se dau dracu'.

E un dor de mare si de parfum de sare atat de tangibil, incat parca pot sa-l pipai, miscandu-mi buricele degetelor pe suprafata sa curbata, translucida.
E un dor de tine. Caci in tine ma inec ca-n mare. Caci a tine miros mai pregnant decat a sare. Caci nici tu, nici ea, nu-mi astamparati vreodata setea.

E un dor de muzica. De Vama Veche, de Eagles, de Bob Dylan, de Beatles, de Don McLean.
E un dor de prieteni, de terase boeme, de fum inecacios de tigara, de Silva Neagra si Green Apple.
E un dor de zambete.
E un dor de mine.

De fiecare data cand cred ca ma gasesc, ma pierd din nou. Dar nimeni nu se poate ascunde etern din calea razelor de soare.
E vara, si asta face totul mai usor.

*si-o Vama Veche, pt conaisseurs* :)

In Romania, se stie ca adolescentii beau & fumeaza. Ti-o poate spune verde-n fata oricine, incepand de la babutele din autobuz cu "pe vremea meaaa..." pana la cei mai respectabili profi. Dar la intrebarea "De unde isi procura adolescentii bere si tigari?" veti obtine ca raspuns un ridicat din umeri.

Adevarul e, ca in ciuda afiselor puse in fiecare magazin si pub, "Nu vindem tutun/alcool minorilor. LEGE!!!" sunt extrem de putini vanzatori care chiar actioneaza in conformitate cu cele scrise acolo. Brusc, le intra soarele/neonul/degetul in ochi si nu observa ca stimatul cumparator nu arata nici la o distanta de 3 ani in minus fata de varsta indicata. Atat timp cat le iese profitul si nu e niciun organ al legii pe urmele lor, anything goes...

Cand vine vorba de multinationale sau de pub-uri cu prestigiu, lucrurile se schimba. N-ai de 18, nu primesti. N-arati de 18, arati buletin s.a.m.d. In curand se creeaza zvonul ca in localul X nu primesti de baut, si tot cardul de minori zboara spre alte locatii, mai accesibile.

Mie, personal, toata sarada asta mi se pare de o ipocrizie iesita din comun. Cei care dau alcool fara sa caste ochiul la buletin tot fac bani nemeritati, adolescentii continua sa bea fara control... dar statul este fericit. El si-a asumat rolul protector-moralizator. El nu ii lasa pe copiii natiunii sa bea. Restu' e doar vina comerciantilor.

Daca virtutea si dorinta de a controla fenomenul de mahmureala adolescentina ar fi pe atat de puternice pe cat se presupune, s-ar putea gasi alte solutii. Vezi statele dezvoltate (ex. Belgia) unde este permis sa bei de la varsta de 16 ani. Alcoolul avand statut legal, devine mult mai putin interesant, iar cazurile de copii-alcoolici scad considerabil ca numar. Dar la noi nu! Ei se prefac ca nu vad, noi ne prefacem ca nu bem!

Azi am fost la Hard Rock Cafe cu Mihaela si am pacalit-o pe chelnerita sa ne dea marguerita zicand ca suntem majore. Nu stiu cat de mandra ar trebui sa fiu de asta...

De ce gandesti asa? Doar pentru a-mi aminti ca ideile si reactiile mele sunt aceleasi cu cele ale gloatei cu care ma confund?

De ce vorbesti asa? Doar pentru a-mi scoate si mai mult in evidenta cuvintele, clisee repetate de toti cei de dinaintea mea?

De ce ma privesti asa? Prin ochii tai, ma vad mai imperfecta ca niciodata…

Se apropie de cruzime modul in care imi posezi gandurile, conversatiile, pauzele melancolice.
La fiecare pas pe care il fac, tind sa-mi compar miscarile cu ale tale. Dar - vai! – miscarile mele parca le parodiaza pe ale tale. La fiecare privire in oglinda, ma vad maimutarindu-ti expresia. Fiecare parere a mea e un ecou vag al uneia care iti apartine.

Vrei sa-ti vezi versiunea ieftina si previzibila? Sunt chiar aici. Incantata de cunostiinta.